Locotenenții Cămătarilor ridicați de DIICOT foloseau, pentru recuperări, o companie de pază clandestină. Au fost aduși la audieri și doi polițiști

Locotenenții Cămătarilor ridicați de DIICOT foloseau, pentru recuperări, o companie de pază clandestină. Au fost aduși la audieri și doi polițiști
Marian Sîrbu, zis Box (foto dreapta) și Forin Șpac organizau recuperă de bani care ajungeau și la sume de jumătate de milion de euro/Sursa foto/Facebook
Publicat: 26/05/2021, 17:07

Procurorii DIICOT care i-au ridicat, miercuri, pe foștii locotenenți ai temutului clan al Cămătarilor, acuzați că ar fi șantajat mai mulți oameni de afaceri pentru recuperarea unor datorii, au descoperit că interlopii ar fi acționat inclusiv la comanda reprezentanților unei cunoscute clinici private din București. Anchetatorii au ridicat 16 persoane, între care Marian Sîrbu, zis Box și Alex Aticu, doi interlopi care, ani la rând, au servit interesele fraților Cămătaru, dar și un fost luptător al CS Dinamo, Florin Șpac, cunoscut ca bodyguard al lui Costel Corduneanu.

Procurorii antimafia și polițiștii bucureșteni au descins, miercuri, împreună cu trupele speciale ale Jandarmeriei, la 17 adrese și au pus în aplicare 16 mandate de aducere, pentru destructurarea unei grupări specializate, în special, în recuperarea datoriilor. Ca urmare, aceștia ar fi obligat mai mulți oameni de afaceri să achite unele creanțe, dar ar fi intervenit și pentru intimidarea conducerii unui institut de cercetare din Capitală, care intrase în conflict cu reprezentanții clinicii Romgermed.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că Box, Aticu și Șpac și-ar fi pus pe picioare o adevărată companie de pază, care funcționa clandestin și care furniza, la negru, bodyguarzi pentru mai multe cluburi.

Cei trei ar fi organizat adevărate echipe de intervenție, pe care le foloseau pentru șantajarea unor oameni de afaceri, în vederea recuperării unor datorii. Una dintre locațiile păzite de oamenii acestora era cazinoul „Las Vegas”, din sectorul 3, unde, de altfel, ar fi avut loc și una dintre descinderile procurorilor.

Sursele citate au afirmat că această locație ar fi fost, în trecut, în grija lui Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, însă, după ce acesta a fost închis, Box și Florin Șpac l-ar fi dat la o parte, ajutați și de unul dintre verii temutului intrelop, cunoscut sub numele de Bebe Cămătaru.

„La data de 26.05.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei au pus in aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, intr-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, șantaj și abuz în serviciu. În fapt, de la finele anului 2020 și până în prezent a fost documentată activitatea unui grup infracțional organizat ai cărui membri s-ar fi specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diversi agenti economici, până la valoarea de 500.000 euro, prin utilizarea de amenințări si violențe, a anunțat DIICOT.

Interlopii lui Marian Sîrbu au intrat și peste conducerea unui institut de cercetare

Surse din rândul anchetatorilor au mai spus că la dosar este anexat și un scandal care a avut loc, la jumătatea lunii martie, în curtea IPROCHIM, unul dintre ultimele institute de cercetare rămase de la Revoluție încoace.

Atunci, Marian Sîrbu, alias Box, ar fi intervenit în forță, alătuti de mai multe persoane, pentru a rezolva un conflict existent între conducerea instituției de stat și administratorii clinicii private Romgermed, care funcționează într-un spațiu închiriat, care aparține institutului.

Potrivit anchetatorilor, conducerea IPROCHIM s-a plâns de faptul  că reprezentanții  Romgermed ar fi înființat în curte, fără acordul proprietarului, o parcare cu plată, după ce, inițial, gardul dispre stradă a fost demolat abuziv pentru a permite accesul autoturismelor.

După ce gardul a fost refăcut, în curtea instituției ar fi descins mai mulți interlopi ce păreau să fie coordonați de Box. Aceștia ar fi intimidat atât conducerea institutului cât și pe agenții de pază, după care au adus o echipă de muncitori care a demolat gardul, pentru a doua oară.

Comisarul șef Bogdan Berechet, desemnat în funcția de șef al Poliției Capitalei a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că în dosar sunt cercetați și doi polițiști ai Brigăzii Rutiere. Potrivit unor surse judiciare, aceștia ar fi încercat să ajute un șofer să nu-i fie luat permisul de conducere, la rugămintea aceluiași Marian Sîrbu, zis Box. Cei doi angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost deja audiați la DIICOT pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Opinia medicului Cătălin Cîrstoiu, în cazul Florin Piersic. Procedura recomandată într-o astfel de situație
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii